Bine ai venit în lumea mea!

Numele meu este Mihaela, sunt psiholog clinician și psihoterapeut sistemic.

Înainte de a-ți vorbi despre competențele mele, țin să precizez faptul că noi doi/ două suntem la fel, dat fiind faptul că suntem ființe umane înzestrate cu resurse infinite, iar rolul meu în relația cu tine este acela de a-ți reaminti faptul ca ești unic/ unică și că deții în interiorul tău un izvor nesecat de resurse necesare în crearea propriei realități, fix așa cum îți dorești.

Tot ce trebuie să faci este să conștientizezi faptul că tu ești creatorul scenariului propriei vieții, să accepți acest lucru, apoi să acționezi în consecință.

Responsabilitatea mea este să te ghidez pe întreg parcursul acestei călătorii. Partea ta va fi să ai încredere în mine și-n procesul terapeutic, iar partea mea va fi aceea de a te îndruma către drumul cel bun, către cea mai bună variantă a ta.

Motto: „Trăim veșnic prin ceea ce lăsăm în urma noastră”

De ce am ales să fac ceea ce fac?

Din iubire față de semenii mei am ales să mă formez în acest domeniu al cunoașterii aprofundate a psihicului uman, astfel că am dorit să dobândesc cunoștințele necesare rezolvării problemelor cu care se confruntă oamenii în viața de zi cu zi, iar faptul că pot face acest lucru, îmi oferă zilnic motivația de a căuta tot timpul lumina ce-o dențin înlăuntrul lor, spre a le-o releva.

Sunt psiholog și psihoterapeut cu următoarele formări:

  • Formare în Psihologie Clinică
  • Formare în Psihoterapie Sistemică de familie și cuplu
  • Formare în Evaluarea Personalității – de la normalitate la patologie

Formare în Tulburările de dezvoltare sexuală – disforia de gen